Vârsta, ca subiect de cercetare artistică, a apărut între interesele mele în urmă cu câțiva ani, în legătură cu corpurile (ne)productive și noi corporalități. Din perspectivă culturală, cu precădere în țările vestice, înaintarea în vârstă și corpurile care îmbătrânesc sunt asociate unor categorii și valori negative. Însă transformările pe care procesul de îmbătrânire le subsumează facilitează un “nou” corp, care artistic chestionează binaritatea tânăr - bătrân și deschide un dialog despre cum prezentăm, percepem, evaluăm și valorizăm vârsta. 

Și pentru că în secolul 21 “vârsta în sine este o variabilă mobilă și performativă” (Richard Gouch și Nanako Nakajima), mă interesează felul în care pot aborda performativ îmbătrânirea, mai ales în legătură cu corpurile dansatorilor. Există potențialitate în înaintarea în vârstă, există un alt fel de a performa, care derivă din recontextualizarea ei ca o celebrare, ca un act de sfidare sau ca o progresie normală tratată cu empatie și blândețe? 

Cercetarea pe care o voi demara la AADK în Portugalia, împreună cu socioloaga și cercetătoarea Fidelie Kalambayi, reprezintă prima etapă a proiectului despre vârstă. Vom vorbi despre efemeritate, fragilitate, abilități și corporalități diferite, pe măsură ce vom adresa subiectul vârstă prin prisma teoriilor culturale și sociale sau vom specula pe marginea viitorului corpurilor care îmbătrânesc.  

— Andreea Novac